O data, pe de alta parte, se refera la faptul de a realiza o activitate un numar de ori egal cu unu, si atunci expresia dintr-o data isi destaiunie sensul: lamureste-ma o data si bine, ca sa nu mai ai de o facut mai tarziu.

Apropo, tu propui varianta “doi ii” care e și mai greșită. Dac-am avea treizeci de i, ar trebui să scriem “treizeci iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii” conform cu sugestia ta.

Poate că Pruteanu consideră varianta “doi de i” corectă pentru că se subînțelege “două [litere] de i”. Și cum nu poți spune “două de i”, uite-așa ajungi la “doi de i”. Poate.

(later edit)
Am găsit și explicația lui Pruteanu, care îl preferă pe “doi de i”.
http://www.pruteanu.ro/4doarovorba/emis020-029.htm

Cât privește observația ta despre terminația “ii”, doar unul dintre cei doi i e terminație. Doar dacă nu cumva rădăcina e “cit”. Mă-ndoiesc. Cred că rădăcina e totuși “citi”.

(later edit)
Cred că ai dreptate privitor la terminație. Din câte-mi amintesc, terminațiile perfectului simplu pentru verbul “a citi” ne-au fost predate ca “ii”, “iși”, “i”, “irăm”, “irăți”, “iră”. Am corectat articolul.

În schimb greșești privitor la persoană. Persoana întâi, nu a doua, are terminația “ii”; “eu citii”, iar nu “tu citii”.

M-ai convins astfel sa ma las de scris despre gramatica. Incep din urma cu trei luni.